The road to skinnieness is not paved with chocolate…

„A healthy attitude is contagious but don’t wait to catch it from others. Be a carrier”  – Tom Stoppard

Tre77f2e49885f1e2c13ee3f61beddccdfbbuia sa fiu in pat dar inca mai aveam ceaiul in cana si am zis ‘hey, hai macar sa impartasim fericirea mea cu restul populatiei!’. E ceai din ala de te curata de toate si deja nu mai simt ca are un gust dezgustator dar, intr-un mod bizar, e mai bun decat ceaiul chinezesc al maicamii care avea gust de ciorba de picioare scofalcite. De vreun an il beau si m-am obisnuit….si uite-ma cum vorbesc de ceai cand ar trebui sa fiu in pat.

Maine se da trezirea la 5 si jumatate 🙂 Motivul? It pays! Incepe munca. Oficial. De la 7 la 9 seara o sa am placerea sa lucrez cu nebunele mele colege pentru prea-iubita noastra unitate superioara de invatamanat care e, apropos, plina de oameni pe care nu i-am vazut in viata mea. Dar privesc partea buna; sunt nu tocmai veterana dar cu experienta indeajuns de multa incat sa stiu unde sunt pe harta si asta e bine. Mi-am lungit urechile si se anunta si colectiv nou, imprastiat prin toate colturile care prepara cafea si mancare. Dar nu am terminat….ok, am vorbit de munca, am mentionat imbunatatirile, tinere dar cu foarte mult potential,  darsa nu uitam si de un alt val de work drama. Ce credeati ca lipseste drama intr-un loc populat majoritar cu femei? Neverrrr!!!! ‘Nu schimbati canalul’ e tot ce pot sa zic.

Daaaaar, revenind la ale mele, vroaim sa annut oficial ca Slmimming World a fost o idee stralucita! A fost o saptamana nesigura si mi-a tremurat puternic gladiola si mie si prietenei mele cu care merg, dar munca si dedicarea noastra nu a fost in van. Primele mele doua kilograme pierdute si simt ca nu traiesc degeaba. Ca o alta lectie pe care o stiam deja dar nah, mai uitam, munca bine facuta primeste si rasplata. Am si redescoperit ca am destul sange in mine incat sa ma duc la o tura de alergat sau trei si am realizat cat de mult mi-a lipsit. Pana in Decembrie planuiesc sa fiu Miss Univers. Nu, glumesc acum, dar simt in sfarsit ca fac si eu ce trebuie fara sa ma mai complic cu retete si zile si mai stiu eu ce alte aiureli.

Cu toate ca am ras cu partenerea mea in salbeli ca o sa mergem ca la  Alcolici Anonimi si o sa ne prezentam cu „Hey, my name is X and I have a big ass…’ urmat de o revenire super ciudata inapoi pe scaunul, evident, prea mic pentru posteriorul nostru voluminos, scenariul nu s-a materializat. Am incaput onorabil pe scaune si nu au fost necesare prezentarile. E chiar placut daca stau sa ma gandesc mai bine. O camera plina de cucoane care se bucura una pentru alta indiferent de rezultat. E ca un club de canasta… =)) unul la care slabesti. Incetisor, incetisor ajungem unde trebuie.

Parca parca iese un mic soare pe strada mea dupa ditamai uraganul Katrina al desolarii lui Smaug. Eu as fi Smaug, cu par mai frumos, fara solzi si ceva mai intalnita cu sapunul.

In alta ordine de idei as vrea sa anunt ca s-a mai nascut o steluta a blogului si as vrea cu aceasta ocazie sa ii urez bun venit si spor la gandit respectabilului care are  traieste o poveste de dragoste furtunoasa cu Mama Natura, Adi. OLIS!!!!!Cine are de gand sa cutreiere muntii si vaile e bine venit pe pagina lui, care are si imagini….Adi, bine gandit aici, sa inteleaga tot poporu’. Si aici e linkul : http://pestemunti.wordpress.com/ ; do like and enjoy!

Pana cand ne intalnim data viitoare va las cu un umil noapte buna…

Sash.

Barely stroking the surface.

„Craving, not having, is the mother of a reckless giving of oneself.” – Eric Hoffer

9b1ea6ee01d65bdfeda685dba0c57c33  Trebuie sa recunosc ca nu ma asteptam sa ma inclin periculos spre Partea Intunecata odata ce m-am mutat singura dar uite ca e posibil. Dar lucrurile se intampla oricum, timpul trebuie sa treaca desi ii ia o vesnicie si lasati-ma sa va zic ca o vesnicie dureaza ceva.

Parca am draci intr-o anumita parte dorsala de ceva vreme si nu mai am de ce sa dau vina pe horoscop sau pe acea perioada a lunii, nope, sunt doar eu. Eu, originea pacatoasa a problemei. Nu stiu de unde si cand am ajuns eu sa cred ca merit ceva mai special decat restul lumii sau cum am ajuns sa ma revolt impotriva lumii dar iat-o pe Andreea cum face ….nazuri.

Tipa din dreapta sunt eu, plec si eu urechea la niste sfaturi bune si la cateva lectii invatate dar spre deosebire de statuie, eu sunt construita din materiale mixte, mai sunt si niste sentimente pe la mijloc. Asta nu a oprit Marea Razvratire.

Prma lectie invatata? La munca ne tinem gura inchisa.

De ce? Stiam ca eu sunt persoana care invata prin puterea exepmplui dar nu credeam ca sa se puna in practica niciodata exercitiul asta. Vina? A mea desigur, mai mult decat un 80% dar acum ca nu mai lucrez pentru vechea companie pot sa recunosc ca vina a fost a mea. La inceput am vrut sa gasesc scuze dar nu prea au functionat ele din moment ce nici eu nu le credeam. Vroiam sa mearga si au mers ele saracele cat au putut. Un pas spre Partea Intunecata, realizat! Sunt o persoana oribila inca? Nu.

Un sfat cat se poate de sincer? Niciodata dar niciodata sa nu acceptati un loc de munca pentru ca sunteti disperati. Nu fiti de acord sa faceti lucruri pentru care nu aveti pregatire sub premisa ca invatati repede; nu o sa invatati niciodata indeajuns de repede pentru sefi. Salariul e alta idee care imi da fiori. Din nou, nu va compromiteti sanatatea mentala de dragul disperarii.

Spre marea mea prostie, mi-a fost jena sa intreb de salariu si de posibilitatea de a se marii. Asa ca am acceptat un loc de munca prost platit in care aveam prea multe responsabilitati si o pregatire prea slaba. Lucrurile au inceput prost din start. Singurul lucru cu care ma laud e ca  am prins repede unele lucruri si ca per total mi-am facut treaba cat am putut de bine. Dar abilitatile astea nu sunt de prea mare ajutor mai ales in Londra, unde oricine e gata sa te inlocuiasca. Drept exemplu am avut-o pe fata de la curatenie,care desi nu a terminat un liceu a fost bagat pe felie sa lcureze pe ditamai spread sheetul in Excel.  Iar singura mea grija, care de altfel imi facea vena sa pocneasca la cap, e ca nu putea sa zica nimic. Faptul ca trebuia zilnic sa isi termine treaba de o zi in jumate de norma ca sa le faca lor contabilitatea ma frustra complet.

E timpul pentru a doua lectie. Lumea o sa se foloseasca de tine.

Da, cat de adevarat. Lumea o sa se foloseasca de tine si nu trebuie sa zicem nici pas. Pregatirea mea in a-mi tine capul plecat era pe minus. Cand am discutat problema cu Ramona mi-am mai facut o idee despre una alta. Tot ce nu intelegeam eu e ca nu stiam de unde Dumnezeu am atat de putina rezistenta in a fi frecata la cap de un manager care nu avea nici in clin nici in maneca cum sa se comporte cu clientii. Cu restul colegilor a fost chiar simplu. Nu am avut nicio problema cu faptul ca eram invizibila pentru ca mi-am inteles rolul de la inceput insa cand sarea calul nu puteam sa ma abtin. Oricum, nu aveam sa reusesc.

3. Nici nu stii cine te sapa si iti zambeste frumos.

Da. Dupa putin timp am inceput sa intreb cateva colege despre istoria lor si a companiei si desigur despre modicul nostru „salar”. Nu am inteles de ce subiectul era eradicat imediat si se trecea la altul. Am lasat-o balta si m-am afundat in treaba mea.

O sa vi se para ca sunteti singuri, asa am fost si eu si din pacate, nu o sa fie ca in filme si o sa va imprieteniti cu cineva. Am fost naiva sa cred ca la ora pranzului se discuta liber despre orice. Cand stai intr-o camera cu alte 5 persoane si tot ce se aude e sunetul mestecaturilor realizezi ca viata e deprimanta. Unii prefera sa nu vorbeasca, sa tina pentru ei, munca, casa, munca,casa si tot asa. Toti colegii mei erau cam la fel.

Doua saptamani si eu deja ma intrebam ce naiba cautam in locul ala. Am incercat sa imi spun ca fac nazuri, poate asa imi trecea. Dar imi faceam munca, in timpul programului am facut tot ce am fost rugata, incepusem chiar sa fiu placuta de unii clienti care imi considerau managerul un idiot marlan. Mama saraca imi asculta lamentarile zilnice si incerca sa imi explice ca si ea a a vut probleme la inceput dar pentru mine era clar. Vroiam sa le zic stick it!! si sa ies din biroul ala. Ideile din capul meu se bateau cap in cap… stai aici si devii un robotel ca restul su te duci la supermarket sa vinzi….dar atunci pentru ce ai muncit 3 ani de zile? Cam asa se desfasurau zilele.

La finalul celor 2 saptamani rabdarea mea era pe sfarsite si atunci mi-am invatat lectiile. Am avut curajul sa spun nu cand am fost rugata sa zambesc mecanic in timp ce eram cu ochii in ecranul calculatorului.

„Nu cred ca e in fisa postului meu sa zambesc fara motiv.”

La finalul zilei am fost chemata sus ca asistenta personala a unui dintre sefi sa imi spuna ca imi finalizeaza pregatirea. S-a fastacit cateva minute bune sa gaseasca un motiv. Am rasuflat usurata cand au spus ca nu era de vina etica mea de munca. Atunci? Curiozitatea mea desigur. Trebuia sa imi imaginez.

Am iesit cu sentimente de toate genurile. Eram si fericita si nervoasa si frustrata. Dar mai mult fericita.

Dupa „eveniment” am avut ocazia sa ma afund liber intr-o nepasare fara limite. Nu tu bariere sa ma tina in loc, nimic. Am tot plutit ca o placinta in spatiu. Acum suntem in metodele evazive si incerc sa ma scutur cu totul de energiile negative. Cu ce am la momentul de fata pot sa procedez in doua moduri: ori sa devin o muta emo care nici nu merita sa fie numita iubitoare de unicorni si care uraste oamenii sau sa pornesc pe calea curcubeiata a fericirii si a bunatatii. I was so damn cool when I was nice. 😐 yay!!!

Cred ca yay-ul ala v-a cam dat o idee. :))

Am decis sa schimb cateva chestiute pe ici colo si sa fiu mai sanatoasa, mental desigur dar de ce nu si fizic? Partea cu fizicul implica mai multe detalii insa. Dupa ceva resarch si dupa ce am vazut o prietena micsorandu-se magnifique in fata mea am luat alta prietena de-o apripa si ne-am inscris la Slimming World!!!!

Nu va agitati insa….chiar imi revizionam retetele ce vor venii, Amin! si am dat peste videoclipul asta super amuzant de pe Youtube :))

Va dau liber sa ma duceti in spatele casei si sa ma impuscati daca ma transform in asta!!!

Maine e marele start dar nu vreau sa fac mare armasar din tantarul asta daaaaar daca sunteti curiosi in privinta detaliilor sunt mai mult decat fericita sa il impart cu voi.

Tinet-mi pumnii!! O sa va tin la curent cu progresul meu :>

Pana atunci, be happy!

Sash.

We like it simple…

“Happiness. Simple as a glass of chocolate or tortuous as the heart. Bitter. Sweet. Alive.” ― Joanne Harris, Chocolat

7abd6c5dff530aeafcb7dde22eab9ef8„Ladies and gentleman, we apologize for the delay…there has been an incident in Hampstead that is keeping us here”

Intorc nervoasa pagina, un copil plange in bratele maicasii de sparge timpane pe o mila radius, imi simt ceafa cum se coace sub paturoiul meu de par, ma manaca degetul mic de la picior dar nu pot face nimic, sunt in cizme si daca tot dezbatem subiectul, nu am loc nici sa fac un pas de tango d-apoi sa ma aplec si…eh nu mai conteaza. E a treia statie de metrou in care suntem opriti dar inainte sa mai aud un alt mesaj de scuze, imi pierd rabdarea. Imi pun frumusel cartea la subrat si ies pe peron.

Copilul e ragusit dar continui sa ii aud strigatele stridente. Imi strang parul si acum, al naibii chestie, simt ca mi-e curent de la aerul, care e caldut de altfel aici in burta Londrei,  s-a repezit si parca se raceste mai rau ca un crivat. Am suvite ude la tample desi am suferit de frig toata ziua,de frig si de o ploaie interminabila care promite cele mai teribile raceli. Inainte sa intru in liftul care ma duce la suprafata si autobuze, se anunta ca toata linia e suspendata pana unde trebuia sa cobor. Ma felicit dar inca sunt plina de nervi.

Am avut un hop de vointa si am vrut sa o vizitez pe Simona, care e lovita in aripa de …..stati asa ca nu o sa ghiciti niciodata…de o raceala bineinteles. Nu va asteptati nu-i asa? Asa ca am luat un tren, am schimbat doua metrouri si pana aici mi-a fost, e aproape 8:30 si eu nu am nimic pregatit pentru munca, PHT-ul de toate zilele… Pranz,Haine, Trezit. Orainduite bine merg ca unse dar sa te puna sfantul sa zici lasa ca pregatesc aia maine dimineata ca ai pus-o, am pus-o!

Trimit mesaje ca nu mai ajung,sunt enervata , imi vine sa bocesc de draci, ma cert cu Simona, nu, nu e nevoie sa ma luati. Vreau acasa si gata.Ohhhhh ce viata!!! In autobuz, rasufluu usurata. Nu mai e nevoie sa plang, o face o fata din fata mea asa ca imi piere cheful cand vad ca oricum degeaba o face….e de neobservat ca varsca un borcan de lacrimi sau ca isi roade nervoasa siretul de la bigmen. Sa va mai mentionez ca intr-o situatie ca asta, in care transportul face fite, toti devenim cele mai egoiste personaje? Pana si mie mi se pare ca arata deplorabil cu rimelul dus dar cand coboara incerc sa ii zambesc in semn de sprijin. Nu vede decat un plan bun sa ii sparga fata prietenului care a inselat-o? Tanar si nelinisiti ai crede huh? Toata in Londra baby!!

Dupa un weekend prelungit multumita unei Bank Holiday-zile libere fara vreun sens anume, imprastiate in date exacte pe durata anului- ma trezesc, ca intotdeauna inainte sa sune alarma. Singura parte buna in toata treaba asta. Nu am fost niciodata trezita de alarma. Zilele de liceu sunt de mult apuse cand plangeam dupa inca 5 minute sau cand motaiam pe WC. Am totul pregatit, putin OCD, ce pot sa zic?, asa ca PHT-ul sta in picioare. Plec devreme si prind autobuzul din fata casei la fel de devreme. O sa ajung cu 40 de minute inainte de nascarea unei noi zile, cum o fac de obicei dar dupa o saptamana in care am fost parca prea matinala, parca zic nu de data asta. Merg pe jos in toata zona Wembley si nici nu bag de seama Arena, un munte de metal frumos aranjat, pe langa care nu credeam ca o sa trec niciodata. Acum e ca si cum ai merge pe faleza. Mai putin ca ploua si ca e frig.

Propbabil ca inca nu m-am obisnuit cu munca, poate ca nu imi palce sau poate ca e mai usor sa strambi din nas decat sa faci un efort sa faci ceva sa mearga. Refuz sa cred ca nu imi place munca pentru ca stiu ca imi place. Procentajul de oameni pe care ii fac fericiti e la un minim terbil. E singurul lucru pe care il vreau. Sa am un loc de munca unde sunt apreciata dar acum e imposibil. Sunt fata noua si in marea de oameni necunoscuti inot cu memoria mea extraordinar de proasta, pe post de colac. Jena curge libera, mai ales cand fac vreo confuzie majora de nume, cand ma pierd printre propozitii sau cand cineva se tipa prin telefon ca am colegi de cacat. Ei, se pare ca un job ca asistent administrativ  nu-i asa de glamourous cand o Visha Patel se plange ca are sobolani prin casa sau ca un lichid scarbos iese prin canalizarea de la cada impreuna cu alte obiecte in putrefactie. „Multumes pentru ca ati impartasit informatia asta cu mine dar nu, va rog sa nu mai continuati cu descrierea.”

Sunt zambitoare si imi cer scuze cu sinceritate, mai ales cand stiu ca si eu as umbla cu pantaloni de cauciuc, pescaresti, si cu carlige de rufe la nas daca as avea asa ceva in casa mea.

„O sa fac tot posibilul sa clarific toata problema Dna. venita din India, care nu vorbiti engleza nici cat sa ajungeti la un 30%”. Dar mint. Sunt asistentul administrativ al unui grup de companii. Raspund pentru 271 de proprietati impreuna cu contracte, sunt sefa cecurilor, a drumurilor la banci, sunt primul punct in care lumea se repezeste sa isi scuipe numele ca sa fie transferat cat mai repede, sau sa isi verse amarul de pe urma comportamaentului delorabil pe care managerul de proprietati il are.Si nu, nu ma refer la faptul ca isi trage toate mucozitatile nazale in mijlocul biroului sau in timp ce vorbeste la telefon, sau in momentul total dezgustatot in care scuipa fructul abilitatilor sale inainte sa intre pe usa de la baie. E vorba de sindromul agentilor imobiliari care cred ca ei stiu mai bine, ca sunt mai tari si care trebuie necesar sa corecteze punctul care apare in extra pe un contract care va fi pus in avizier oricum.

Nu am nici un fel de putere sa repar canalizarea sau sa o scap pe tanit de sobo’s. Nici macar nu stiu numele nenilor care repara stricaciunile prin proprietati, niste Polaci care baga frica in tine. Si da, eu le scriu celcurile de salariu. Hai un Doamne Ajuta! Dar ei sunt episodici. Cei doi feti din birou si cu mine facem o echipa total disfunctionala.

„Do it right Adrien!”, e replica lui preferata care merge mana in mana cu facutul cu ochiul. Sa vedeti ce ciudat e cand pur si simplu el crede ca te uiti la el si bam! iti face cu ochiul si eu ii arunc o privire ca si cum a zis ca ii palce sa scoata la intalniri calugarite. Partea cea mai amuzanta e ca il corecteaza pe celalalt coleg cand imi zice Adrien, un nene ceva mai in varsta decat primul cu un tic de iti sar capacele. Simte nevoia sa adauge un „Do you know what I’m saying?” dua fiecare propozitie. M-am plictisit sa numar la un moment dat. Nu e la fel de amuzant cum era pe la orele de istorie cand numaratul ticului profei de istorie era sport liceeal.

Ma amuza faptul ca barfecsc ca niste cate cand seful mare pleaca pe la 1-2 si cand treaba devine serioasa o baga pe indiana lor de toate zilele si disctractia pentru mine se termina. Cand bate de ora sase simt ca devin o persoana mai buna. Plec, ma grabesc sa imi strang catrafusele si nu mai uit prea mult in ochii lor. Nu pot sa ascult de politica lor, „Vii noaptea, pleci noaptea.” Pentru numele unui unicorn sclipicios!!, ce s-ar intampla cu viata mea?

Am 40 de minte inainte de munca…Simona imi trimite un mesaj ca sta acasa azi, se simte rau. O urasc! Decid sa aprind niste lumanari la biserica catolica care imi iese in cale. Ce fata cuvioasa sunt eu asa-i? Nu de alta dar imi aduc aminte de mama. Donez acolo ce se poate, ma ud cu apa sfintita pe frunte doar doar de-ar trece ziua fara prea multe probleme,sobolani si facut cu ochiul. Hai ca merge si o rugaciune, sa fie toti sanatosi si eu daca se poate, sa castig la Lotto…oare ce as face cu banii? deh, m-a inspirat cartea pe care o citesc…si de unde nu vezi, ma apuca un bocet teribil cand o aud pe tanti de langa mine, o babuta scofalcita si surda cum se roaga prea tare si cu ecou sa o tina Doamne Doamne, sa vada, sa poata sa se miste si mai stiu eu ce. Iar eu vreau sa castig la Lotto si ma plang ca imi face un flegmist cu ochiu’. Vine si ma bate pe umar si ma indeamna sa iau o rugaciune de acolo. As vrea sa ma intorc sa ii zic ca nu plang ca-s trista ci mai degraba ca n-am scuza sa stau si eu acasa.

Buna, sunt Adrien si sunt admin assistant la o companie oarecare, am prea multe responsabilitati si sunt prea putin platita. Sexy rau. Imi caut job, mai cu patos de cand, din pura curiozitate, am intrebat-o pe fata de la Tesco cat castiga…1 lira si 50 mai mult ca mine. Imi vine sa plang iar cand stiu ca ea face mai multi oameni fericiti ca mine si bani mai multi.

 

Sasha.

 

Hakuna Mafuckit!

384a217e82f55582fa569ad80a88110e  Cred ca aveam vreo 16 ani cand ascultam Vama Veche si credeam ca inteleg ce zice nenea Chirila dar se pare ca habar nu am. Cel putin primele cuvinte…Ce zi de rahat! Nu, ce zile, ce luna, ce an de RAHAT!

Nu cred ca e cea mai buna idee de a imi reincepe blogul prea iubit dar uite ca viata nu e asa cum mi-am imaginat eu si ar cam fi trebuit sa inteleg pana acum ca trucul cu toate care  se rezolva intr-un mod magic nu mai merge. Mi s-a stricat jucaria. Da, Tudor si eu sunt o fraiera, stai linistit nu esti singur. Vorbesc cu Youtube-ul…asta e un bun semn al sanatatii mele mintale. Oricum degeaba ma plang ca nimic nu se schimba. Si cum nu se putea ca nimic sa nu mearga nici cheful meu de viata, de a fi activa si de a face ceva mai productiv nu prea e in alerta. Am uitat sa mentionez ca sunt racita? In mijlocul verii?

Dintr-o data pisica asta e exact ca mine minus parul…tocmai ce am venit de la pensat unde aproape am scos cuvinte urate in directia „pensatoritei” in training. Dar mi-am tinut gura pentru ca, spre deosebire de mine are un job indiferent de cat de inceata e si trebuie sa recunosc ca sprancenele mele arata bine. Asa de rau am ajuns, sa imi fie ciuda pe salariati. Oh Doamne… 😐

Nu a inceput asa insa. Se implineste o luna de cand m-am mutat singura intr-o noua casa pe care o impart cu oameni, reali..am trecut de faza cu prietenii imaginari. Tot o luna se implineste de cand am avut ceremonia de absolvire si stiam ca dupa sentimentul de dezamagire care ma coplesea in ziua aia ca se prevesteau vremuri tulburi. O luna si e liniste. Numai liniste…Dar hei! am zis sunt o proaspata jurnalista si atatea ziare si birouri care sigur cauta o angajata ca mine, e Londra ce naiba? Londra MY ASS!!!

Daca dupa o luna de sute de aplicatii fara sfarsit incep sa iau in considerare plancarda cu HIRE ME in centrul orasului ceva nu prea e ok cu mine. Ceva imi spune ca sunt prea vanitoasa. Oricat de rau va suna, prefer sa fiu considerata o idioata egocentrista. Oricat de in puf oi fi fost crescuta nu cred ca am tras trei ani la mama dracului sa servesc la mese. La fel de adevarat e ca nu „am tras” la invatat neaparat, poate ca trebuie sa explic aici ce vreau mai exact sa zic… trei ani de stres si examene numai sa ajung aici pentru ca mai apoi sa invat sa fiu adult in alta limba. Ca parte din primele generatii care au crezut ca e lapte si miere aici tin sa mentionez ca am fost o proasta…dar oricat de proasta oi fi nu pot sa regret totul. Poate ca mi-e ciuda ca nu am apucat sa le fac pe amandoua si ca nu stiu ce ar fi iesit daca as fi stat in tara. Ieseam profesoara? Jurnalista?Ii mancam lu’ taicameu pensia, asa cum ii place sa glumeasca sau apucam sa nu o vad pe maicamea atat de obisnuita fara noi?

Acum ca imi trece supararea totul devine putin amuzant 😐 Mi-am adus aminte de ce posturi scriam si cat de jenata ma simteam de orice privire in directia mea si acum rad cand imi amintesc de cat de dezastruoasa a fost ultima mea intalnire. Serios, ca tot eu sunt dar cu un upgrade major. Iar capitolul cu intalnirile mele amoroase necesita un intreg post, de vreo trei pagini!! O sa radeti si eu o sa rad cu voi dar povestea merita impartita.

Deocamdata ma reintorc la ale mele, la cele trei locuri de munca neluate si la raceala asta blestemata. Fuck this silence! Ce s-a intamplat cu imaginatia mea? 😦

Sasha.

 

Well, this is new…

ced684772e682c6a1f8379a04a71f863

 

Well, hello…si buna buna. Mult m-am mai lasat asteptata si va zic sigur ca am vrut sa incep si sa reincep iar si iar dar de fiecare data parca scriam numai prostii. Sa va zic cum a inceput totul din nou? Stiu ca vreti…

Nu stiu cum m-am gasit in vorba cu o Ramona salariata care aproape dormita pe ea -stiu nu? :|- si ii povesteam de noile mele aventuri cum ca mi-am luat si eu inima in dinti sa ies la cateva intalniri si imi arunca ceva de genul…”ce misto scriai tu si cat de multi fani aveai mah Sasho” iar eu, in starea mea de pensionare incipenta, am zis „zau?”…deci aveam fani si uite cum de nu stiam de asta…Stiam de colegii apropiati, cativa de liceu, cativa straini, care am descoperit ca nu erau doar niste necunoscuti dar admiratori pe care cu atat mai mult i-am evitat pentru ca eu aveam ideeile mele in cap.

M-am reintors la el si nu am mai recunoscut cine scria sau ce se intamplase de ma facuse pe mine sa scriu. Am trecut repede de greseli si am vazut pentru prima data in mine un dram de acceptare si de maturitate. Nu eram perfecta. Nu o sa fiu, dar am ramas si am citit ce se intamplase in viata mea plictisitoare si am ras la propriile cuvinte pentru ca autorul a stiut sa faca haz de necaz si sa dea inainte desi incidentele tineau de rutina, erau simple.

Motivul pentru care scriam tot ce imi trecea prin minte era doar un mod de a tine minte….sunt sincer o uituca, habar nu am ce am mancat la micul dejun. Imi era de-o-data ciuda pe Sasha care facea o zi oarecare sa para o aventura! Ce mi-a trecut prin minte sa ma las?

Ramona, sa stii ca nu o fac pentru ca te vreau sa te distrez ci pentru ca nu vreau sa uit. Asa ca pornesc din nou. Nu o sa povestesc ce s-a intamplat in ultimii 3 ani de zile…ar fi complet stupid. Tot ce pot sa fac e sa incep iar sa nu uit, sa fac o zi o aventura si sa o impart cu voi.

Am absolvit nefericita si profund dezamagita si ghiciti ce? Habar nu am ce fac! Lucrurile s-au schimbat insa…toate speculatiile pe care le faceam visatoare prin liceu s-au impartit; unele s-au adeverit sprea marele meu entuziasm dar au avut efecte negative, altele au venit de nicaieri si s-au dvedit neasteptat de pozitive-inca mai am ceva rime in mine ;)-. Ca am vrut sau nu, am crescut in ceva ce nici eu nu recunosc, dar accept, insa nu m-am pierdut complet. Undeva pe aici inca imi mai pastrez simtul umorului. Calmul meu de toate zilele s-a tocit, Londra a avut grija de asta, limba mi s-a scutit si inca invat sa zic nu. Cred ca a venit timpul sa redeschid portile bloglui pentru ca inca mai am ceva de zis!

Sper doar ca o sa imi recapat cititorii si ca sunt pregatita sa raspund comentariilor asa cum se cuvine. Bring it on, de data asta sunt hands on!

Back in the saddle it is.

Sasha.

 

 

 

 

Mock me moon!

„Empty pockets never held anyone back.  Only empty heads and empty hearts can do that.”(Norman Vincent Peale)

Am suflat aerul rece si am continuat sa merg pe strada goala pana cand in sfarsit am ajuns,am intors o cheie,am urcat un sir de scari,am intors alte doua si…in sfarsit acasa.Nu am simtit oboseala fizica sau mentala.Dupa 2 ore de concentrare maxima sa scriu un articol care se poate sa fie singura mea speranta la putia experienta in domeniul modei, in capul meu inca se invarteau idei,planuri,situatii critice.

Luna a decis sa isi faca aparitia chiar la geamul meu.Un semicerc cetos si galben.Ma uit,dar chiar ma gandesc la ea?Nu,nu ma gandesc la luna,nu sunt romantica azi.Azi sunt falita!Iar acest post descrie un plan elaborat-daca il pot numi asa- in care eu,my own hero, ma voi descurca cu 95  de lire si 68 de pence pana cand voi zbura spre casa.La propriu,in avion.
Va sfatuiesc acum sa nu incercati asa ceva decat daca sunteti in situatia mea.Daca insa sunteti,regret si va urez sucess.

Panicata? Nu chiar…

Un plan?Desigur ca am unul!

Plan.

1.Nu va panicati!Prima greseala e panica.Incepem sa ne fastacim mental si fara rost „ce ma fac?” cand ,in realitate, o sa supravietuiti….cu cateva kilograme in minus ce e drept dar hei! nimeni nu a zis ca e usor sa iti traiesti visul :))

2.Dupa cum spuneam in punctul anterior…mancare ieftina se gaseste.Deci dati iama prin dulapuri si o sa descoperiti ceva comestibil.Par example, in cazul meu, dupa o sedinta de vanatoare, am deschis stashul oficial de taitei instant trimisi de mama(thank you mom!).E ceva cu mamele si pachetele trimise.Fie ca suntem in camine prin tari straine sau chiar in Romania noastra draga ele tot timpul insitsta ca o sa avem noi odata nevoie de gemul de nuci sau sucul de rosii sau muraturi sau eu mai stiu ce.Cine credeti ca are muraturi acum?Exact!

3.Foloseste-ti creierul.Stiu…va e foame dar materia cenusie lucreaza mai bine asa.Prin urmare o sa imi iau cele 95 de lire si 68 de pence si o sa ii distribui cat mai bine.Verificam calendarul rapid …..rezultatul ma face sa plang,entuziasmul ma omoara!!

4.Dieta fara doar si poate sau Dieta saracului.Priviti partea buna a fondurilor bancare critice: nu e o parte buna in realitate dar daca sunteti fete si va e greu sa intrati la dieta asta e sansa voastra.Nimic nu te impige mai mult sa dai cateva kilograme jos decat salata ieftina obligatorie.Apa e ieftina,nu ne permitem alcool.

5.Cum nu ne permitem alcool…nu iesim.Cum nu socializam,ne plictisim.Tocami de aceea,din pura plictiseala,mai ales dupa ce ne plictism sa privim cum se crapa varul pe perete,ne vom apuca de scris esurile care asteapta  rbadatoare.Mai ales cel despre etica jurnalistica.Imi face cu ochiul seducator.Bleah!!!!!Bleah indeed dar ne vom apuca.

 

Mintea mea prea fericita pentru starea in care ma aflu sufera un overload de prouri care ataca contraurile.Intelegeti voi.De ce nu sunt trista nu stiu.A da! Probabil pentru ca azi am avut cea mai de-andoaselea,intepata si necoordonata conferinta cu gasca mea de prieteni.Muntele ne asteapta,planurile trebuie facute,promisiuni de ingerasi de zapada facuti in chiloti sunt imprastiate cu zambete fericite…ne ducem cu gandul la alcoolul care o sa ne incalzeasca sangele in noi pe frigul unei ierni specific romanesti.Dornul imi duce gadurile pana in casa Costin,Capatan,Micu ,in Galati pana in nord la casa Mihalciuc.Si sunt acolo cu ei…sau cel putin cred ca sunt.Mi imaginez pe toti in fata mea.In curand o sa ii am in fata ochilor.Inca putin.

Luna a rasarit iar.Zambesc la gandul meu.Ce stie ea de bani cand are un job stabil?

 

Revenind pe Pamant…va zic acum *good night,good night**sleep tight*

sash.

 

 

 

 

Love letters for my boss…

If a small thing has the power to make you angry, does that not indicate something about your size?” (Sydney J. Harris)

Am simtit parul tare de la fixativ in timp ce m-am intors pe perna.Jealuzeaua de deasupra capului meu era trasa.Nu o sa fac din postul asta a sad affair tocmai pentru ca imi tot fug ochii in sus la citat.Nu o sa las o chiezoaica comunista sa imi faca cerul sa imi cada in cap.Pffffff dar ce draci mi-a facut.

Parul incretit ieri, un dezastru azi,ochii umflati…mi-au trecut deodata toate amintirile zilei anterioare.Ohhh ce viata.E saptamana in care mi-am pierdut jobul de doua ori,am plans de doua ori si incep sa cred ca am fost o tradatoare de nivel national intr-o viata anterioara.Dar nu e nimic.Imi aplic cateva palme decisive sa imblanzesc demonul meu de par si incet incet o sa va pun la curent cu ce se intampla…in mod constant cu mine.

Totul a inceput cu restaurantul korean la care am inceput sa imi fac trainingul pentru angajare.Totul mergea ca uns,desigur ca managerul vorbea o engleza de balta si suspectam ca o sa fiu angajata pentru engleza mea dar totusi am depus tot efortul.Fericire toatala pe capul meu.Am terminat cele 3 zile si eventual la o anumita ora 11 noaptea cand deabea imi mai simteam picioarele am aflat ca am luat jobul.Luni incepeam oficial.Primul concret, la care chiar eram buna si imi si placea.Nu e ciudat cu intr-o zi te umflii si te desumflii?Esti extaziat si apoi cazi in adancurile morbide ale tristetii?Am ajuns doar ca sa imi spuna ca nu au nevoie de mine sa vin Sambata.O saptamana de nemunca.Nu sunt disperata dupa bani , nici nu castigam cine stie ce dar erau bani facuti de mine.Niciodata nu credeam ca o sa spun asta dar cand primesti bani facuti de tine au alta valoare.Vezi in ei toate durerile de spate,picioare,toate lucrurile rautacioase spuse de sef,clienti nesimtiti,sau orele care nu mai trec odata.Va imaginati ca sunt extaziata la ziua de salariu :))

Sambata , inainte sa ajung primesc un mesaj care imi spunea ca mi s-a anulat tura.Poker face!Nu sunt genul razboinic…asta cred ca o stiati.Nu sunt ca sora mea care imi tot trimitea measaje sa ma duc acolo si sa las toata furia mea sa spele locul.Stiu ca in papucii mei ar fi facut asta cu siguranta,pentru ca ,spre deosebire de incercarea mea de val de furie, ea e un adevarat tsunami.Am decis sa ma duc si ,pentru prima data in viata mea, sa renunt la starea mea de pacifista,sa imi trag armura si sa fac ravagii vocale. Mi-am gasit managerul(o ea), o koreana micuta care isi cere frenetic scuze.Incercarile mele de a fi furioasa s-au dizolvat in momentul in care am realizat ca vorbeam prea repede iar nivelul ei de engleza nu facea fata fluxului meu furios.Isi tot cerea scuze.Cum se face ca atunci cand sunt si eu suparata ori oamenilor li se pare ca sunt amuzanta, ori am parte de oponenti de 1 m 50 sau lipsitit de aparare sau care isi cer scuze  perpetue sau care nu inteleg engleza?

Am iesit si mi-am zis „Plangi Andreea!!!” Macar daca boceam si scoteam tot din mine treceam mai repede peste moment.Dar nu a venit nimic.Simteam totusi cum aburi negrii de nervi si frustrare ieseau din mine.Incep sa am o istorie destul bogata cu sefi nenorocoiti care nu te angajeaza decat pentru cateva zile si dupa iti spun papa,ori dau numai peste joburi de tot rahatul turcesc!!!!!

Chiar credeati ca s-a terminat aici?

Am trecut totusi peste moment.Am gasit alt job la fostul butic la care am renuntat pentru ca am gasit jobul la restaurantul korean dar si din cauza sefei mele, o comunista,tot asiatica dar cu totul alt gen,mult mai rau,mult mai flamanda de bani.Partea buna a jobului e ca am colege super, impartite in cele 3 buticuri detinute de Vrajitoarea Comunista.Asta inseamna ca atunci cand ea nu era in preajma totul era bine.Alergam din magazin in magazin cautand nu stiu ce pantofi sau esarfe pentru clienti draguti.Imi facusem deja programul de munca.Desigur ca Vrajitoarea m-a luat o data in vizor si si-a facut de cap cu mine dar deh! cine isi iubeste seful?Am aflat ca pleaca 3 saptamani in China Mama si am zis CONCEDIU!!!

Asta pana cand am primit un telefon.Alt telefon!O colega de-a mea care imi dadea o scuza vizibil falsa prin care imi spunea ca sunt concediata.Back to square one.Dupa ce am realizat ca povestea cere imi era servita era confectionata am sunat din nou ca sa aflu ca ce mi se spusese era fals si ca in realitate sefei mele ii displace fata mea cu motivul anterior ca nu sunt activa.Asa ca dupa un plans zdravan am decis sa confectionez si eu la randul meu o scrisoare in care sa imi torn tot amarul.Mi-am spus ca un siplu bilet cu FUCK YOU!  e mult prea scurt si unladylike. Aici va dau o copie fabuloasa a operei mele de arta…

Dear Madam,

 

I can barely believe I am writing a complaint letter for somebody but you certainly make me believe you deserve one. I have returned to work in your shop for only two days after we discussed my availability to find out in the third, before I could even go there, that you think I am too quiet for a sales assistant. For that I felt the need to compose this letter so I can explain how wrong you are.

First of all I am not quiet. I am a hard-working girl, I am intelligent and responsible but most of all I have been helpful with all your customers. The reason you easily catalogued me as quiet was probably your mind thinking how you can use your employees to push customers to buy more products from your exorbitantly expensive shop so you can make more profit. I don’t know if you are aware of it but solely your presence in the shops makes your sales assistants be on their toes, and I don’t mean that in a good way, as in being alert, but quite the opposite since you are not feared nor loved.

Secondly, I must say that you are highly unprofessional. I would very much have preferred you to tell me why I am not hired anymore (after only two days of work) in person and explain thoroughly. I will put that in your account as being coward. Now that you are reading this letter we can both agree that the reason you used to fire me is stupid and unfounded. I am ashamed to say that I allowed myself to cry for losing a job in your shop. I actually believed it was me doing something wrong but now I realise that it’s not the fault of young women and men searching for honest job in dishonest places it’s yours. I suggest you think twice from now on when you decide to fire somebody because they’re no profitable enough or because you don’t like their faces. It saddens me to know that people like you that can barely speak English play along with the lives of people like me that are qualified but not given a chance.

All that being said I hold no grudges against you, nor I wish you to trip and fall because I know sooner or later all pay our dues but I do wholeheartedly wish you go bankrupt.

To conclude my perfectly penned letter, I recommend some English classes since I gave my best to understand what you were saying and even then having trouble and maybe try being nicer to your employees. They all hate you.

 

                                                                             Andreea. C

 

Nu pot sa va zic cat de bine ma simt acum si cat de bine o sa ma simt cand Vrajitoarea Comunista o sa citeasca micul meu dar de adio.E timpul sa pornesc din nou in cautarea joburilor.Ce e amuzant e ca buticul oriental de vis-a vis de cuibul Vrajitoarei cauta personal :))). Karma or what?

Andreea.